Posted on August 3, 2016 at 8:00 PM |
Trendurile în design pot fi prezise urmărind schimbările stilului de viaţă în societate. Anul viitor ne întoarcem către natură, şi alegem cu grijă criteriile, astfel putem sesiza următoarele accente în designul de interior:
1. Technatura
Într-un mediu înconjurător din ce în ce mai afectat, reuşim să descoperim substraturi nevăzute până acum. Oamenii au început să aprecieze mediul înconjurător din ce în ce mai mult şi să îl menţioneze în orice produs, pe cât posibil. Produsele naturale au ajuns să fie un trend, mai ales pentru că reprezintă un izvor de idei, de imprimeuri şi de culori. Materialele textile sunt inspirate din natură, ornamentele şi chiar şi arhitectura au ca temă principală – natura.
2. Repetiţia
Principalele puncte ale acestui concept sunt distracţia şi simplitatea. Tehnologia poate fi personalizată, astfel fiecare element de mobilier în parte poate îmbina culorile şi motivele dorite de cumpărător. Predomină imprimerile din culori calde, vesele sau relaxate, eventual colaje de imprimeuri. Decoraţi-vă pereţii!
3. Agitaţia
Haosul şi furia pot fi surse importante de inspiraţie. Culorile cel mai des întâlnite în acest an vor fi fuchsia şi movul. Dacă în căminul dumneavoastră se regăsesc mai mult culori neutre, puteţi folosi accente de culori prin pernuţe, vaze, flori şi chiar şi surse de iluminat. Consumul produselor naturale, reprezintă un alt punct de referinţă, aşadar regăsim foarte mult imprimeurile animale şi stilurile rustice, culori inspirate din legume şi fructe, culori lăptoase.
4. Libertatea
În 2011, ne întoarcem către natură şi către rădăcini, putem folosi imprimeuri şi aranjamente tribale, care să inspire libertatea şi comuniunea cu natura. Culorile lemnoase, ornamentele cu influenţe aztece şi mobila cât mai simplistă, din materiale naturale şi practice. Încercaţi să captaţi fiecare rază de lumină naturală, vă va ajuta să accentuaţi culorile folosite şi de asemenea vă va înveseli. Se poartă geamurile foarte mari! Evitaţi să vopsiţi tavanul în alb!
Categories: Amenajari interioare
The words you entered did not match the given text. Please try again.
Oops!
Oops, you forgot something.